Economie

Înmatriculările de mașini electrice în UE au depășit 850.000 de unități anul trecut. Dieselul a scăzut cu 31%, iar benzina, cu 17%

inmatricularile-de-masini-electrice-in-ue-au-depasit-850000-de-unitati-anul-trecut.-dieselul-a-scazut-cu-31%,-iar-benzina,-cu-17%

Anul trecut a fost cel mai bun pentru mașinile 100% electrice în UE, cu un total de 878.000 de unități, creștere de 63% față de 2020. La diesel, scăderea a fost de 31%, spre 1,9 milioane unități, iar mașinile pe benzină stau cel mai bine, cu 3,88 milioane de unități înmatriculate, scădere de 18%, arată datele ACEA.



Mașinile pe benzină au avut anul trecut 40% din înmatriculările de mașini noi în UE, dieselul a avut 19,6%, iar hibridele, tot 19,6%. Hibridele plug-in au avut aproape o zecime din piață, iar cele full-electrice, 9,1%.

La mașini full-electrice, Norvegia stă cel mai bine din Europa la cota de piață, iar totalul a atins un record de 113.000 unități. Germania a trecut de 350.000 de mașini, Regatul Unit de 190.000, iar Franța, de 162.000, tot noi recorduri. Și România a totalizat 6.342 unități, dublare față de anul trecut.

Austria a avut peste 33.000, iar Ungaria, peste 4.000. Dintre piețele foarte mari, Germania a avut cea mai consistentă creștere: 83%. Interesant este că una dintre piețele foarte mari, Olanda, a scăzut.

Dieselul și-a continuat declinul abrupt și a scăzut de la 2,77 milioane în 2020, la doar 1,9 milioane de mașini înmatriculate anul trecut. Țări precum Olanda, Danemarca și România au scăzut cu mai mult de 40%, iar Germania și Franța, cu mai mult de 30%. Marea Britanie a avut o scădere severă, de 48%.

La mașini pe benzină înmatriculările au scăzut cu 18%, de la 4,72 milioane, la 3,88 milioane unități. Scăderea la nivelul UE a fost de 18%, în România de 28%, și în Germania, de 29%.

Sursa:hotnews.ro

Alte știri

Cele mai vizualizate știri
Meniu
error: Content is protected !!