Actualitate

Din culisele scandalului din USR / Care sunt scenariile în războiul Cioloș – Barna

din-culisele-scandalului-din-usr-/-care-sunt-scenariile-in-razboiul-ciolos-–-barna

Lupta deschisă pentru putere și control care a început joi seară în USR pare a fi abia la început, după ce ambele tabere transmit că nu sunt dispuse la reconciliere. Scandalul din USR ar putea escalda în ședința Biroului Național programată la începutul săptămânii viitoare. Liderii celor două tabere din USR – Dacian Cioloș și Dan Barna – au pe masa de lucru două variante clare: fie ajung la un compromis pe tema programului propus de Cioloș, fie aruncă în aer scaunul de președinte al USR și începe lupta pentru validarea unui nou lider.

Surse din USR au declarat pentru HotNews.ro că programul politic propus de Dacian Cioloș ar avea ca scop eliminarea influenței pe care o exercită membrii Biroului Național care fac parte din vechea conducere a USR, mai exact întreaga echipă a fostului președinte al USR Dan Barna.

Printre liderii USR care se opun modului în care Dacian Cioloș conduce partidul se numără Claudiu Năsui, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Ionuț Moșteanu, Cristina Prună și Stelian Ion.

Cu un Birou Național care nu îi este favorabil, Cioloș vrea să preia controlul partidului prin modificările propuse în noul proiect politic. În programul prezentat membrilor USR, Cioloș propune modificarea statutului și noi reguli de gestionare a partidului. Printre modificările propuse, el vrea o comisie alcătuită din membri din societatea civilă și mediul de afaceri care să ia decizii politice și să numească oamenii în funcțiile de conducere din partid.

Modul în care Dacian Cioloș a încercat să-și impună programul politic i-a deranjat pe cei din fosta echipă de conducere din jurul lui Daan Barna. “A condiționat adoptarea proiectului spunând că în caz contrar își dă demisia din funcția de președinte. Nu poți să vii în fața colegilor de partid cu un astfel de discurs de condiționare. A încercat să forțeze o decizie știind că propunerile sale de modificare radicală a statutlui nu vor fi acceptate. În plus, a dat programul politic în presă chiar în timpul ședinței. Nu se face așa ceva. E un alt mod de a pune presiune”, spun surse din interioul USR.

În acest moment, majoritatea membrilor Biroului Național, în frunte cu Dan Barna, refuză propunerile făcute de Dacian Cioloș. Potrivit surselor citate, useriștii au discutat toată noaptea pe grupurile interne și nu par să cedeze solicitărilor făcute de către președintele USR: “Tendința este de a respinge proiectul lui Cioloș. A venit ca un șantaj și este o lipsă de încredere față de modul în care înțelege să conducă partidul. Nu s-a luat încă o decizie clară. Vom mai vedea pînă luni”.

De altfel, purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, a spus vineri că speră ca, până luni, la următoarea reuniune a conducerii partidului, să se găsească o cale de a trece peste această criză internă:

”Am speranţa că până luni se va găsi, ca de fiecare dată, o cale să trecem peste această criză internă şi să ne concentrăm pe soluţiile politice pe care le aşteaptă de la noi o parte a României”.

Două scenarii

Sursele citate susțin că se conturează două scenarii pentru viitorul USR.

Primul: o reconciliere Cioloș-membrii Biroul Național. Mai exact, BN va condiționa proiectul lui Cioloș prin amendamente și va cere un consens care să ducă provizoriu la o liniște în partid.

Al doilea scenariu ar viza respingerea proiectului lui Dacian Cioloș și demisia acestuia din funcția de președinte al USR. În acest caz, interimatul ar fi fi asigurat, potrivit statutului USR, de către vicepreședintele cu cel mai mare număr de voturi. Acesta este Cătălin Drulă. De menționat ar fi că durata interimatului pentru funcția de președinte al partidului nu prevede o anumită perioadă de timp.

Surse din USR susțin că Dan Barna nu ar mai vrea un nou mandat la șefia partidului, iar Cătălin Drulă va fi susținut de Dan Barna și de ceilalți membrii ai Biroului Național pentru preluarea șefiei USR la viitoarele alegeri interne.

În acest moment nu este clar dacă Dacian Cioloș va merge până la capăt cu intenția de a demisiona din fruntea partidului, dacă proiectul său va fi respins de către Biroul Național. HotNews.ro a încercat să-l contacteze pe liderul USR, Dacian Cioloș, pe parcursul zilei de vineri și i-a trimis acestuia o serie de întrebări, însă până la publicarea articolului nu a primit un răspuns de la acesta.

Cioloș îi cere lui Barna să facă un pas în spate: A refuza deschiderea este un semnal de neputință și automulțumire

În timp ce Dan Barna și membrii Biroului Național au evitat să lanseze atacuri publice la adresa președintelui USR, Cioloș a adoptat tactica inversă.

Președintele USR a scris vineri pe pagina sa de Facebook că a evitat până acum să comenteze “gafele și stângăciile politice” ale lui Barna și din campania prezidențială 2019 și ulterioare, dar “a venit momentul să ne uităm serios în oglindă”. “Este incredibil cum cineva care ar trebui să dea dovadă de echilibru și maturitate politică poate să confunde propriile umori și dezamăgiri cu realitatea și cu faptele pe care le are în față”, scrie Cioloș.

El mai spune că ar fi încercat să îi ofere lui Barna mai multe șanse și i-ar fi propus să lucreze alături de el ca prim-vicepreședinte, însă ar fi “refuzat de fiecare dată mâna întinsă”, și îi cere “să facă un real pas în spate”.

Cioloș lansează un atac dur la adresa lui Barna, spunând că “a refuza deschiderea, a te teme de „cei din afară” este un semnal de neputință și automulțumire”. Cioloș mai spune că speră ca Dan Barna “va găsi înțelepciunea de a nu încerca o aventură politică prin care să rupă partidul sau să iasă în public cu alte declarații lipsite de adevăr.

Reproșurrile lui Barna

Dacian Cioloș a propus joi seară Biroului Național al USR un program politic pentru 2022-2024 care prevede o serie de măsuri prin care practic schimbă raporturile de putere în partid. Gestul a declanșat scandalul intern care mocnea de mai multe luni în USR.

În replică, vicepreședintele Dan Barna l-a acuzat, într-un mesaj intern, că dinamitează partidul:

  • “Alegerile noastre de după fuziune ne-au adus în situația în care tu ai câștigat președinția. Am recunoscut fair rezultatul. În același timp, nu ți-au plăcut rezultatele alegerilor pentru Biroul Național. Am aflat și din presă că majoritatea te incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare.
  • Astă seară am aflat însă că, în opinia ta, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Propui ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții”, a scris Barna, într-un mesaj intern.

Sursa:hotnews.ro

Alte știri

Cele mai vizualizate știri
Meniu
error: Content is protected !!