Actualitate

China și Rusia transmit un mesaj Vestului! Ce cerințe au cele 2 mari puteri

china-si-rusia-transmit-un-mesaj-vestului!-ce-cerinte-au-cele-2-mari-puteri

În declarația comună emisă de Kremlin, Putin și Xi au cerut NATO să excludă extinderea în Europa de Est, au denunțat formarea de blocuri de securitate în regiunea Asia Pacific și au criticat pactul de securitate trilateral de la Aukus dintre SUA, Marea Britanie și Australia.

Cei doi lideri s-au întâlnit pentru a 38-a oară din 2013. 

Cele două țări s-au angajat, de asemenea, să intensifice cooperarea pentru a contracara așa numite „revoluțiile colorate”, respectiv mișcările de protest care încearcă schimbarea guvernelor, și imixtiunilor externe și au promis că vor aprofunda și mai mult coordonarea strategică „back-to-back”.

Declarația arată cum China și Rusia au găsit tot mai mult interes comun în conflictele lor cu puterile occidentale, spun analiștii.

China a spus că „înțelege și sprijină” propunerile prezentate de Federația Rusă privind garanțiile de securitate ”obligatorii din punct de vedere juridic pe termen lung în Europa”, se arată în document.

În același timp, a abordat preocupările chineze cu privire la alianțele comerciale și de securitate conduse de SUA în propria sa regiune.

Deși există încă obstacole în această relație și este puțin probabilă o alianță cu drepturi depline între Moscova și Beijing, cele două părți semnalează că doresc să reducă influența SUA în regiunile lor.

Întâlnirea de vineri este prima interacțiune față în față a lui Xi cu un lider străin în aproape doi ani.

Liderul chinez nu a părăsit țara din ianuarie 2020, când se confrunta primul vad epidemic de Covid-19 și a închis orașul central Wuhan, unde a fost raportat pentru prima dată virusul.

El se pregătește să se întâlnească cu peste 20 de lideri, în timp ce Beijingul începe Jocurile Olimpice de iarnă în care speră să fie un triumf și să mute atenția lumii de temerile legate de Covid.

A fost, de asemenea, o călătorie rară în străinătate pentru Putin, care a părăsit Rusia de doar două ori de la izbucnirea Covid-19 și a păstrat o distanță sănătoasă față de lideri aflați în vizită la Moscova, precum a fost cazul lui Viktor Orban din Ungaria.

Dar, în timp ce se îndrepta spre Xi vineri, Putin a zâmbit larg și i-a strâns mâna liderului chinez înainte de a poza pentru fotografi. 

În urma discuțiilor lor, Rusia și China au semnat, de asemenea, o serie de acorduri comerciale și energetice, inclusiv un nou contract pentru ca Rusia să furnizeze 10 miliarde de metri cubi de gaz suplimentar Chinei în fiecare an, a anunțat Putin. 

Gazprom a anunțat contractul pe 30 de ani de livrare a gazului din estul îndepărtat al Rusiei către corporația energetică de stat chineză CNPC, a informat Reuters.

Sursa:realitatea.net

Alte știri

Cele mai vizualizate știri
Meniu
error: Content is protected !!